
Martin Lawrence revine in rolul agentului FBI Malcolm Turner, un maestru al deghizarilor, care intra iar sub (extra-large) acoperire, dandu-se drept corpolenta septuagenara „Big Momma”. De data aceasta, sarcina sa este de a preveni un dezastru de proportii nationale, descoperindu-l pe creatorul unui periculos „vierme informatic” cu ajutorul caruia niste persoane rauvoitoare vor sa aiba acces la secrete guvernamentale. Pentru agentul Turner, singura cale de a-si duce la bun sfarsit misiunea este aceea de a se infiltra in casa suspectului Tom Fuller (interpretat de Mark Moses) si a sotiei acestuia Leah (interpretata de Emily Procter), ca dadaca a copiiilor lor– Andrew, Carrie si Molly. Inca o data, Turner trebuie sa intre in pielea alter ego-ului sau, Hattie Mae Pierce, poreclita Coana Mare. Sarcina lui Turner in calitate de dadaca nu este deloc usoara, intrucat trebuie sa gestioneze programul incarcat al celor trei copii ai familiei Fuller, sa efectueze numeroasele sarcini menajere si, in acelasi timp, sa adune informatii in secret despre „viermele informatic” creat de Tom.