Urmărește filmul "Jumanji: The Next Level – Jumanji: Nivelul următor (2019)" Online Subtitrat în Română la calitate HD. Filmul a fost lansat în anul 2019 și are o durată de 2h 3m. Acest film online face partea din categoriile: Aventură, Comedie, Fantezie.
Grupul celor patru tineri din filmul anterior revine – Spencer, Bethany, Fridge şi Martha. Ei sunt acum studenţi la colegiu şi se întorc la Brantford în vacanţă. Fiecare dintre ei trece prin această etapă a vieţii într-un mod diferit; Unii se străduiesc, iar alţii se adaptează mai greu vieţii de după jocul prin care au trecut, ieşind învingători. Spencer şi Martha au încercat o relaţie la distanţă, dar acum se află într-o pasă proastă pentru că Martha a adoptat un comportament sigur de sine pe care l-a dobândit în filmul anterior. Aceasta îl determină pe Spencer să o îndepărteze şi s-o evite, creând o distanţă emoţională între ei.