Image The Odessa File – Dosarul Odessa (1974)
6.7TMDB

Descriere detaliată a Filmului:

În anul 1963, Peter Miller (Jon Voight) este un jurnalist independent foarte tenace și curios care trăiește în Hamburg împreună cu prietena sa, Sigi, o dansatoare într-un club de noapte. După ce Salomon Tauber, un evreu german bătrân se sinucide, Peter intră în posesia jurnalului acestuia, din care află că respectivul bătrân, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost închis în lagărul de concentrare de la Riga, al cărui comandant era căpitanul S.S. Eduard Roschmann, poreclit „Măcelarul”. Jurnalul respectiv îl impresionează foarte mult pe Peter, care devine obsedat în a-l găsi pe Roschmann și a-i dezvălui faptele atroce comise în trecut. Pe parcursul investigației sale, jurnalistul află că mai mulți foști membri SS, care formează în prezent o organizație secretă numită ODESSA, sunt prezenți în toate organismele de stat germane sub alte identități, având funcții înalte și care promovează idealurile naziste, iar unul din planurile organizației este de a anihila statul Israel, cu ajutorul mai multor rachete pe care doresc să le lanseze de pe teritoriul Egiptului.

Comentarii
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filme Online Recomandate

Background
Background
Login
Dont have account? Sign Up
Register

Already have an account? Login